Jucătorul echipei naţionale de fotbal, Dennis Man, a suferit o fractură de maxilar, după ce a fost lovit cu capul în gură de portarul echipei Irlandei de Nord, în meciul câştigat de reprezentativa României cu scorul de 3-0.
Medicii de la Spitalul Elias, din Capitală, spun că jucătorul Dennis Man a ajuns la unitatea medicală, unde a fost diagnosticat cu fractură de maxilar, însă nu a avut nevoie de internare. „A ajuns la Elias, avea o mică fractură de maxilar şi a şi plecat aseară (luni seara – n.r.) într-o oră – două. Nu a rămas în spital peste noapte”, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Silvius Negoiţă.
În minutul 38, Dennis Man a fost lovit cu capul de goalkeeper-ul irlandez, Conor Hazard, în gură, în apropierea careului mare. Atât jucătorul român, cât şi portarul au rămas, timp de trei minute, întinşi pe gazon. Amândoi au avut nevoie de îngrijiri medicale. Portarul a fost eliminat, iar Man a continuat partida până în minutul 69, când a fost înlocuit cu jucătorul echipei Dinamo, Mihai Neicuţescu.
La finalul meciului, Dennis Man ar fi fost transportat cu o ambulanţă la spitalul Elias din Bucureşti, pentru că ar fi acuzat o stare de ameţeală.
România U21 a înregistrat a doua victorie consecutivă în grupa 8 de calificare la Campionatul European din 2021, după ce au câştigat, scor 3-0, meciul de la Voluntari, cu Irlanda de Nord.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER